Horia Tecău, unul dintre cei mai apreciați și valoroși sportivi din istoria tenisului masculin românesc, lua acum o lună decizia de a se retrage din tenisul de mare performanță.
La aflarea acestei vești, George Cosac, vicepreședintele Federației Române de Tenis, declara în Prosport că-l așteaptă pe Horia la federație pentru a-i oferi orice post ar dori în organigramă.
Iar acesta a fost o declarație cât se poate de serioasă. Dovadă în acest sens stă și faptul că Horia a avut deja o primă întâlnire cu reprezentanții Federației.
George Cosac a vorbit cu ProSport despre discuția cu Horia Tecău și despre planurile de viitor.
„M-am întâlnit deja cu el. Urmează să ne revedem după Anul Nou. Îl înțeleg foarte bine că are nevoie de această perioadă de liniște. Așa cum am mai spus el poate ocupă orice funcție în federație. Chiar și cea de președinte dacă își dorește.
Peste ani, după ce Mihai Covaliu își va încheia cel de-al treilea mandat la COSR, s-ar putea gândi chiar și la funcția de șef al COSR. Horia are personalitatea unui lider. În opinia mea, în clipă de față, este cel mai puternic brand masculin din sportul românesc”, a precizat Cosac.
Tenismanul român Horia Tecău, vicecampion olimpic şi dublu câştigător de Grand Slam la dublu, care şi-a anunţat retragerea la vârsta de 36 de ani, a declarat la întoarcerea de la Turneul Campionilor, că s-a bucurat de tenis până în ultimul moment, dar acum simte nevoia unei pauze, a unei resetări.
„Eu simt că pot să mai joc, tocmai de aceea este o decizie luată într-un punct înalt, încă sunt într-o formă bună, la un nivel înalt. Deci nu este o decizie luată dintr-o accidentare, o cădere din clasament sau o neplăcere de a juca tenis.
De aceea mă şi simt foarte împăcat cu decizia pentru că o fac în termenii mei. Bineînţeles că viaţa personală este în acest moment pe primul loc. Am fost plecat mult timp, mulţi ani i-am dedicat tenisului şi simt nevoia să fac o pauză”, a adăugat el.
Daniel Dobre, cunoscutul antrenor al Simonei Halep, a devenit căpitanul nejucator al echipei de Fed Cup a României. Pentru următorul meci, cel cu Polonia, Dobre ar putea miza din nou atât pe Simona Halep cât și pe Irina Begu, alături de mai tinerele Gabriela Ruse și Jaqueline Cristian.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER